De doi ani și jumătate, Alexandra Stamate și Florin Gubariciu, cunoscuți în mediul online ca Emigranți în grădină, locuiesc la 40 de kilometri de Târgu-Mureș, alături de cei patru copii ai lor. Aici nu doar că și-au făcut grădina la care visau încă de când erau în Anglia, dar au și găini, vreo 30 de capre și trei vaci. Alexandra ne povestește cum au luat decizia de a se întoarce în țară, cât de costisitor este traiul la sat, ce este permacultura, dar și de ce a ales homeschooling pentru copiii lor.
1. Când ați decis să vă mutați la sat?
Eram în Anglia, în mijlocul Bristolului, și aveam niște prieteni care au venit la noi și ne tot spuneau „Ne-am cumpărat o casă la țară”. Ne tot arătau poze cu peisaje, ne povesteau despre cum e acolo, iar din discuție în discuție ne-am dat seama că ar merita să investim și noi într-o casă. Așa că am început să ne uităm după o casă, am găsit-o, iar Florin a mers și a cumpărat-o, cam cu un an înainte să ne mutăm.
Casa am găsit-o pe Internet, se încadra în bugetul nostru, așa că am cumpărat-o. Plus că avea teren în câmp, ceea ce ne-a încântat, și nu era la strada principală, lucru pe care l-am exclus din prima, pentru că aveam copii mici și îmi era frică.
2. Când v-ați mutat, cunoșteați pe cineva în sat?
Nu. Eu sunt din Galați, iar Florin e din Sibiu. Dar eu făcusem patru ani de facultate la Târgu-Mureș, aveam niște prieteni în zonă. La munte nu voiam, nici la mare, așa că zona aceasta era perfectă din punctul meu de vedere. Apoi ne-am spus că dacă ne-am descurcat singuri în Anglia, e imposibil să nu ne descurcăm singuri și în România, chiar dacă e alt județ.
3. Cum a fost mutarea din punct de vedere emoțional?
Ne-am obișnuit destul de repede la sat. Mie nu mi-a fost greu să las Anglia în urmă, dar lui Florin da. Eu niciodată nu mă adaptasem acolo. Cât despre copii, ei erau micuți; dacă eram noi în preajma lor, ei erau bine – noi eram tot universul lor. Știam la ce mă întorc, aveam mai multe preconcepții despre România, dar treptat mi-au fost spulberate, pentru că am întâlnit tot felul de oameni faini.
Pe o rază de 30 de kilometri ne-am făcut destule cunoștințe, astfel încât dacă avem vreo problemă, de exemplu cu mașina, să putem chema pe cineva să ne ajute. Dacă nu mai avem grâu, știm unde să mergem să cumpărăm. Fân, la fel. Oamenii sunt foarte săritori când ai o problemă. Englezii sunt mult mai reci, întâi pun la îndoială tot și abia apoi își deschid inimile.
4. Aveți patru copii. V-ați gândit vreodată că nu vor primi o educație adecvată la sat?
Niciodată nu mi-am pus problema asta pentru că eu eram, încă din Anglia, adepta homeschoolingului. Am văzut pe grupuri de facebook discuții și temeri legate despre educația și serviciile medicale din mediul rural, dar pentru mine nu au reprezentat o piedică aceste lucruri. Știam încă de dinainte să ne mutăm că voi face cu copiii homeschooling.
Noi abia am început anul acesta, când fetele au făcut 7 ani. La început este ciudat până capeți încredere în tine ca părinte că poți să faci și asta, că poți trasa și drumul acesta al copilului tău în viață. Dar după ce îți câștigi încrederea în tine, devine ca o consolidare a prieteniei dintre părinte și copil.
5. Cum au reacționat cei din jurul vostru când au auzit că veți face homeschooling?
Spuneam adineauri că am avut mai multe piedici, iar una dintre acestea a fost reprezentată de părerile neavizate ale celor din jurul nostru. Ei nu vor să-ți facă rău, ei chiar vor să te aducă pe drumul cel bun, pentru că sunt de părere că ai nevoie de asta. Au fost mai mulți oameni din jurul nostru, atât membri din familie, cât și cunoștințe, care nu ne-au susținut în ceea ce privește homeschoolingul. E un subiect mai delicat, căci în România încă nu se înțelege că se poate face școală bună și acasă.
6. Vă ocupați atât cu creșterea animalelor, cât și cu grădinăritul. Care au fost primele planuri când ați luat decizia de a vă muta la sat?
Noi în Anglia aveam deja o grădină de vreo doi ani și jumătate. Asta ne doream și în România; să avem câteva solarii din acelea mari și să le cultivăm – cu gândul acesta am venit, dar nu am făcut asta chiar de la început pentru că a trebuit să dărâmăm casa și să facem alta.
Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să am capre. Am primit două capre de la bunicii lui Florin și o vacă de la mama lui Florin, pe care le-am îndrăgit. Iar de acolo am mai vrut încă una, și-ncă una, și-ncă una, iar acum s-au făcut 30 de capre și vreo trei vaci. Ne ocupăm singuri de gospodărie pentru că încă facem față și e și greu să găsești ajutoare de încredere.
7. Știu că folosiți o metodă mai diferită de lucrare a pământului. Cum ați adoptat-o și care sunt avantajele ei?
Acesta e alt subiect tabu în România: grădinăritul fără a săpa. Întâmpin chiar și în postările și videourile mele foarte multă rezistență atunci când povestesc despre faptul că poți face agricultură mult mai sustenabil și mult mai okay pentru sol și pentru generațiile viitoare fără să-l săpăm, fără să-l arăm, fără să întoarcem brazda. Se numește permacultură, iar pe internet mai poate fi găsit și sub denumirea „grădina fără sapă”.
Noi grădinărim fără a săpa. În momentul în care nu mai sapi pământul, acesta va deveni din ce în mai viu și mai roditor. Îl acoperim pur și simplu, punem gunoi, punem mugi – adică paie sau tocătură de lemne – și atât. Toate organismele din interiorul pământului, în momentul în care nu le mai omori, se înmulțesc și afână pământul prin activitatea pe care o au acolo. E magic. Permacultura permite plantarea oricărei plante, inclusiv livezi sau chiar în câmp – dar e nevoie de anumite utilaje, care sunt foarte costisitoare.
8. De unde vă faceți aprovizionarea?
În mare parte, carnea, legumele, siropurile sau sucurile le facem noi pentru noi – asta e și ideea, să facem asta într-un mod sustenabil. În rest, sunt foarte mulți producători locali în zonă; de exemplu, prăjiturile le luăm de la o doamnă, producător local din Târgu-Mureș: eu îi scriu, ea le face, apoi noi le ridicăm. Ce nu se poate de la producători locali, luăm de la supermarket.
9. Este costisitor mutatul la sat?
La început este costisitor, dacă nu ai nimic. Noi am început de la a lua cuie și o roabă, nu aveam absolut nimic. Trebuie să investești mulți bani la început până ai toate uneltele, tot ce ai nevoie într-o gospodărie.
10. În ceea ce privește partea financiară, cum reușiți să vă întrețineți?
Suntem producători locali, vindem excesul pe care îl avem în gospodărie oamenilor din jurul nostru. Iar recent am început să aducem pe piață șorțuri și rochițe – acesta fiind momentan un alt venit.
11. Care au fost cele mai importante câștiguri după mutarea la sat?
În primul rând, sănătatea fizică și cea psihică, pentru că amândouă sunt la fel de importante. Fizică — pentru că mănânci mult mai curat, faci mult mai mult exercițiu fizic la țară având de lucru în curte, iar mentală pentru că statul între patru pereți clar ne dăunează. În al doilea rând, socializarea. E foarte ciudat, dar noi socializăm mult mai mult acum, avem mult mai mulți prieteni și cunoștințe decât aveam când eram în Anglia. Și, desigur, această mutare ne-a unit familia mult mai mult.
• fotografii din arhiva Alexandrei Stamate, Emigranți în grădină